Traducere de Octavian Cocoş
Ceasuri senine la apus de soare,
când marea-n braţe cerul îl primeşte
şi dorul veşnic iarăşi se trezeşte
să bea din topitura arzătoare.
Precum un fulg de nea aprinsă tare
stea după stea către pământ luceşte
în noaptea sfântă care ne vrăjeşte
cu ale ei lumini strălucitoare.
Aşa cum perla-n scoica ei pitită
adună lacrimi şi oftat de unde,
fiind de cer şi mare-acoperită,
şi sufletul lumini ia, muribunde,
şi-n viaţa lui, ce-aici va fi trăită,
tristeţe strânge şi dureri profunde.
vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.